022 74 93 18 068371117
info@edituraprut.md
empty
Categorii
- Atlase
- Carte educativă
- Carte-jucărie
- Carte 3D
- Cărți cu autocolante
- Cărți interactive
- Cărţi cu sunete
- Cărți de colorat
- Cărți de Crăciun
- Cărți cu tematică pascală
- Critică şi istorie literară
- Dicționare
- Enciclopedii
- Jocuri
- Manuale și auxiliare școlare
- Poezie
- Povești
- Proză
- Teatru
- Culegeri folclorice
- Interviuri
- Young Adult
- Istorie
- Roman
- Ficțiune
- Aforisme
- Biografii, Memorii, Jurnale
- Albume
- Muzică
- Poezii
Toate
Știrile editurii
Concursuri
Autori, ilustratori
18 Jan 2017
Stela Damaschin-Popa: "Poveștile fără ilustrații ar fi ca fără haine..."
De mai bine de 15 ani face grafică de carte pentru copii. Este prima ei iubire, alimentată zi de zi de noi și noi personaje, cărora le dă viață și culoare. Marea ei durere este faptul că ilustratorii moldoveni, foarte buni, rămân în umbră la ei acasă, dar strălucesc în edițiile publicate în străinătate. Spune că o carte, în speță pentru copii, are doi autori – scriitorul și ilustratorul – și speră că, într-o bună zi, aceștia vor păși cot la cot oferind autografe, iar cititorii vor căuta pe copertă deopotrivă numele ambilor. Să o cunoaștem pe Stela Damaschin-Popa.
Stela, de ce grafică de carte și de ce carte pentru copii?
Absolut întâmplător am ajuns în acest domeniu. Un coleg de facultate m-a invitat la editură. Eram în anul III la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, specialitatea Grafică. Am fost angajată. Eram bucuroasă că mi-am găsit un loc de muncă în specialitate, fiind încă studentă. În scurt timp m-am îndrăgostit de grafica de carte și anume de cartea pentru copii. M-am regăsit în această latură. Copiii au nevoie de ilustrații. Ei percep totul prin imagini.
Trebuie să spun că adevărata școală pentru mine a fost editura. La facultate, grafica de carte a fost abordată foarte superficial. Anume la editură, în procesul de lucru, dar și vizitând multe saloane internaționale de carte, am învățat meserie.
Îți plac poveștile?
Da! Poveștile bune.
Cum ar fi o carte de povești fără ilustrații?
Ca fără haine... Într-o discuție, poetul Vasile Romanciuc mi-a spus: “Noi scriem versurile, iar voi le imbrăcați”. Așa este. Fără ilustrații, cartea pentru copii nu ar avea farmec. Ilustratorul poate crea și o lume paralelă prin desen, poate să redea mai mult decât sugerează textul. Un singur vers sau o propoziție mică dintr-o poveste poate fi susținută de o pagină întreagă ilustrată.
Ai două fetițe minunate, care sunt exact la vârsta poveștilor. Te inspiră ele cumva în creație?
Ele au crescut odată cu dezvoltarea mea profesională. Atunci când iau un manuscris și îl citesc, îmi imaginez deja dacă le va plăcea lor sau nu.
Ți s-a întâmplat să vrei să cumperi o carte pentru copiii tăi, cu un conținut bun, dar ai ezitat din cauză că nu ți-au plăcut ilustrațiile?
Da. Și viceversa. Dacă nu-mi plac ilustrațiile sau textul nu cumpăr cartea. Eu stau în librărie și citesc pagini întregi, să văd dacă textul sau traducerea e de calitate. Condiția grafică a cărții, la fel, este foarte importantă pentru mine. Mi s-a întâmplat o dată să cumpăr cartea doar pentru imagini, pentru că erau deosebite. Erau semnate de un ilustrator englez, Richard Johnson, lucrările căruia le urmăresc de mult timp.
Ce ilustratori străini mai apreciezi?
Îmi mai place foarte mult Igor Oleinikov, din Rusia. Lucrează doar în acuarelă, pentru edituri din toată lumea. El nu se apucă să ilustreze orice carte, ci doar lucrări profunde, cu multă filozofie. Apreciez în mod deosebit și o ilustratoare franceză, Amandine Piu, pe Livia Coloji, din România, și mulți alții. Adun ilustrațiile lor într-o mapă cu titlul “Pentru inspirație”. Toți sunt diferiți între ei, dar fiecare are câte ceva special, care mă inspiră.
Ai o carte preferată pe care ți-ar fi plăcut să o ilustrezi?
Recent am cumpărat o carte pentru fetele mele – “Pânza Charlottei” de E.B. Wite, tradusă din engleză de Florin Bican. Nu are ilustrațiii. Am ales-o pentru povestea foarte frumoasă, intuind că le va plăcea foarte mult copiilor. Citind-o împreună, îmi imaginam toată povestea în culori… Scenele sunt descrise atât de frumos! Mă gândeam ce ilustrații minunate s-ar putea face pentru această carte. Rareori mi se întâmplă așa ceva. Mi s-a mai întâmplat să lucrez la o selecție de versuri ale lui Arcadie Suceveanu și pentru una dintre acele poezii aș fi făcut chiar o carte separată.
Dar o carte ilustrată de tine, la care ții în mod deosebit, sau care ți-a adus mai multe aprecieri?
Este un paradox: de obicei, cărțile premiate nu sunt cele de care sunt suficient de mulțumită – la ilustrațiile mele mă refer. Niciodată nu pot să știu care carte va prinde la public, la critici. Mai dragă și aproape de suflet îmi este colecția “Povești pentru Dănuț” a Stelei Popa, în special cartea aparută recent, “Sofia Păpădia”. Nu-mi pot explica de ce. Îmi creează o stare de bine această colaborare a noastră… Mă inspiră textele ei.
Atunci când citesc un manuscris, nu o iau cu începutul. Aleg mai întâi secvențe care îmi fac poftă sa lucrez. Încep să le dezvolt, iar pe parcurs pot să descopăr tot mai multe scene care îmi trezesc inspirația pentru a le da formă și culoare.
Tocmai voiam să te întreb dacă ai un scriitor contemporan preferat, creațiile căruia îți sunt mai aproape de suflet, pentru care ilustrezi sau ai ilustra cu o plăcere deosebită.
Da, iată că mi s-a îndeplinit dorința de a lucra la colecția Stelei Popa. A fost un gând de câteva secunde: “Ce frumos ar fi…” Cred că puterea gândului a funcționat.
Acum lucrez cu o deosebită plăcere alături de tânăra și talentata poetă Aurelia Borzin. Este prima ei carte pentru copii, dar cu siguranță nu ultima.
Am mai avut o dorință, dar s-a îndeplinit mult mai târziu. Când era în viață Grigore Vieru, îmi doream foarte mult să-l cunosc și să-i ilustrez o carte. N-am reușit, din păcate, pe cand maestrul era în viață. Am avut totuși norocul după moartea poetului.
Atunci când cunoști scriitorul ca om îi ințelegi opera altfel. De exemplu, când am citit pentru prima data versurile lui Arcadie Suceveanu nu prea le înțelegem. Abia după ce l-am cunoscut și am discutat mi-a fost mult mai ușor să lucrez. În fiecare vers vedeam câte o imagine. După prima noastră colaborare (“ȘTIUca la școală” – de altfel, chiar prima mea carte ilustrată, debutul meu) au urmat alte cel puțin 10 volume. Suceveanu este autorul celor mai multe cărți ilustrate de mine.
Apropo de colaborarea cu domnul Suceveanu. Ilustrațiile cărții “În cămașă de cireașă” ți-au adus Premiul «H.C. Andersen», oferit de IBBY, cea mai înaltă distincție internațională în domeniul cărților pentru copii. Ce înseamnă acest premiu pentru tine?
Mă simt onorată. Simt că am o respondabilitate mare, că am încă foarte mult de lucru. Acest premiu îmi dă un impuls. Vreau să dau și mai mult. Țin s-o menționez aici pe Eugenia Bejan, directorul executiv al Bibliotecii Naționale pentru Copii Ion Creangă. Datorită ei dosarul meu a ajuns în fața juriului de la IBBY și îi mulțumesc pentru aceasta. Ea este la curent cu tot ce ține de cartea pentru copii. Eugenia Bejan are grijă de toți autorii și ilustratorii. Are grijă să ne informeze despre toate concursurile, se implică mult în promovarea noastră. Ne adună, ne invită la toate evenimentele ce țin de cartea pentru copii.
Am văzut că acest premiu ți-a oferit mai multă celebritate. Jurnaliștii te-au asaltat cu interviuri. Aș vrea să ne oprim puțin la acest aspect plăcut, dar care trezește și semne de întebare. De ce ilustratorii noștri, foarte buni, sunt cunoscuți atât de puțin sau chiar deloc? Este vina cititorului, pe care nu-l interesează cine a ilustrat cartea, a editurilor pentru puțina promovare, a presei, receptivă doar la subiecte ce îi asigură rating?
Unii sunt foarte cunoscuți în afară. Avem ilustratori foarte buni, pe care cititorul nostru nu-i cunoaște, dar care lucrează pentru edituri foarte importante din toată lumea. Vorbesc aici în special despre Violeta Dabija, Leonid Gamarț, Aliona Bereghici, Carolina Rabei (o tânără ilustratoare cu studii în Marea Britanie). Este o latură dureroasă. Ilustratorii, dar și traducătorii ramân în umbră la noi… De exemplu, Victoria Rață și Olga Cazacu au zeci de cărți ilustrate în Moldova. Dar oare câți dintre cititorii moldoveni le cunosc? E o problemă de educație. Copiii, de mici, dacă nu sunt familiarizați cu numele ilustratorului, alături de cel al autorului, nu au cum să înțeleagă importanța acestuia. La grădinițe, școli se organizează întâlniri cu scriitorii, nu și cu ilustratorii. În străinătate, la orice întâlnire cu cititorii, la orice lansare de carte, alături de autor este obligatoriu ilustratorul și ambii oferă autografe. Dacă un copil este educat în acest spirit, atunci când va ajunge un cititor adult va avea obișnuința de a se informa și va ști că o carte nu poate exista doar cu autorul textului. Aceeași problemă e valabilă și pentru traducător.
În al doilea rând, pentru a educa cititorul nu trebuie să facem cărți ieftine. Din păcate, la noi se fac economii din contul ilustrației (calitatea hârtiei, a coperții ) și astfel cartea pierde în ansamblu din calitate.
Cum îți vezi acum primele lucrări? Dacă ar fi să le concepi din nou, ai schimba ceva, ai face retușuri?
Unele le-aș lăsa. Dar pe cele mai multe le-aș schimba în totalitate, le-aș face de la zero.
Cum vezi cărțile pentru copii editate în ultimii ani la editurile din Moldova? Sunt schimbări mari în materie de grafică? De altfel, există diferențe de stil între cărțile noastre și cele din străinătate? Sau între cărțile din spațiul postsovietic și cele din Occident?
Diferă foarte mult. Mă bucur că tinerii de acum au posibilitatea să studieze în țările europene. Ei lucrează total diferit. Este foarte bine că putem aduce cărți bune din afară, pe care le traducem și păstrăm ilustrațiile. Dar nu sunt ale noastre totuși. Cum spuneam, avem ilustartori foarte buni, dar ei lucrează pentru edituri străine, din păcate. În Moldova sunt plătiți foarte prost, acesta e motivul principal. Și nici nu avem pus la punct un sistem. Iustratorii străini lucrează cu agenții. Fiecare are un agent, care este intermediar între el și editură. Ei muncesc foarte mult, dar au o siguranță financiară, care îi motivează. În România, de exemplu, există un club al ilustratorilor, care îi promovează. În ultimii ani au apărut foarte mulți tineri talentați, care stiu să se promoveze. Asociația pentru Performanță și Cultură a inițiat un proiect foarte interesant, care promovează ilustratorii din România și din Republica Moldova – concursul “Cele mai frumoase cărți din România”. Se cultivă și la ei importanța ilustrației de carte, obișnuința de a-l plasa pe ilustrator la același rang cu al autorul, de a-i vedea cot la cot. Noi rămânem în urmă la acest capitol.
Te-ai specializat în segmentul cărții pentru copii. Ai ilustrat vreun volum pentru cititorii mai mari?
Nu am avut ocazia.
Dar ți-ar plăcea?
Ar fi o nouă provocare pentru mine. Deși cititorii adulți nu au nevoie de multă ilustrație, mi-ar plăcea să fac câteva pagini de grafică. Sau o copertă pentru o carte bună.
Stela, îți mulțumesc pentru acest interviu. Îți doresc proiecte cât mai multe și cât mai frumoase!
18 Jan 2017
Stela Damaschin-Popa: "Poveștile fără ilustrații ar fi ca fără haine..."
De mai bine de 15 ani face grafică de carte pentru copii. Este prima ei iubire, alimentată zi de zi de noi și noi personaje, cărora le dă viață și culoare. Marea ei durere este faptul că ilustratorii moldoveni, foarte buni, rămân în umbră la ei acasă, dar strălucesc în edițiile publicate în străinătate. Spune că o carte, în speță pentru copii, are doi autori – scriitorul și ilustratorul – și speră că, într-o bună zi, aceștia vor păși cot la cot oferind autografe, iar cititorii vor căuta pe copertă deopotrivă numele ambilor. Să o cunoaștem pe Stela Damaschin-Popa.Stela, de ce grafică de carte și de ce carte pentru copii?
Absolut întâmplător am ajuns în acest domeniu. Un coleg de facultate m-a invitat la editură. Eram în anul III la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, specialitatea Grafică. Am fost angajată. Eram bucuroasă că mi-am găsit un loc de muncă în specialitate, fiind încă studentă. În scurt timp m-am îndrăgostit de grafica de carte și anume de cartea pentru copii. M-am regăsit în această latură. Copiii au nevoie de ilustrații. Ei percep totul prin imagini.
Trebuie să spun că adevărata școală pentru mine a fost editura. La facultate, grafica de carte a fost abordată foarte superficial. Anume la editură, în procesul de lucru, dar și vizitând multe saloane internaționale de carte, am învățat meserie.
Îți plac poveștile?
Da! Poveștile bune.
Cum ar fi o carte de povești fără ilustrații?
Ca fără haine... Într-o discuție, poetul Vasile Romanciuc mi-a spus: “Noi scriem versurile, iar voi le imbrăcați”. Așa este. Fără ilustrații, cartea pentru copii nu ar avea farmec. Ilustratorul poate crea și o lume paralelă prin desen, poate să redea mai mult decât sugerează textul. Un singur vers sau o propoziție mică dintr-o poveste poate fi susținută de o pagină întreagă ilustrată.
Ai două fetițe minunate, care sunt exact la vârsta poveștilor. Te inspiră ele cumva în creație?
Ele au crescut odată cu dezvoltarea mea profesională. Atunci când iau un manuscris și îl citesc, îmi imaginez deja dacă le va plăcea lor sau nu.
Ți s-a întâmplat să vrei să cumperi o carte pentru copiii tăi, cu un conținut bun, dar ai ezitat din cauză că nu ți-au plăcut ilustrațiile?
Da. Și viceversa. Dacă nu-mi plac ilustrațiile sau textul nu cumpăr cartea. Eu stau în librărie și citesc pagini întregi, să văd dacă textul sau traducerea e de calitate. Condiția grafică a cărții, la fel, este foarte importantă pentru mine. Mi s-a întâmplat o dată să cumpăr cartea doar pentru imagini, pentru că erau deosebite. Erau semnate de un ilustrator englez, Richard Johnson, lucrările căruia le urmăresc de mult timp.
Ce ilustratori străini mai apreciezi?
Îmi mai place foarte mult Igor Oleinikov, din Rusia. Lucrează doar în acuarelă, pentru edituri din toată lumea. El nu se apucă să ilustreze orice carte, ci doar lucrări profunde, cu multă filozofie. Apreciez în mod deosebit și o ilustratoare franceză, Amandine Piu, pe Livia Coloji, din România, și mulți alții. Adun ilustrațiile lor într-o mapă cu titlul “Pentru inspirație”. Toți sunt diferiți între ei, dar fiecare are câte ceva special, care mă inspiră.
Ai o carte preferată pe care ți-ar fi plăcut să o ilustrezi?
Recent am cumpărat o carte pentru fetele mele – “Pânza Charlottei” de E.B. Wite, tradusă din engleză de Florin Bican. Nu are ilustrațiii. Am ales-o pentru povestea foarte frumoasă, intuind că le va plăcea foarte mult copiilor. Citind-o împreună, îmi imaginam toată povestea în culori… Scenele sunt descrise atât de frumos! Mă gândeam ce ilustrații minunate s-ar putea face pentru această carte. Rareori mi se întâmplă așa ceva. Mi s-a mai întâmplat să lucrez la o selecție de versuri ale lui Arcadie Suceveanu și pentru una dintre acele poezii aș fi făcut chiar o carte separată.
Dar o carte ilustrată de tine, la care ții în mod deosebit, sau care ți-a adus mai multe aprecieri?
Este un paradox: de obicei, cărțile premiate nu sunt cele de care sunt suficient de mulțumită – la ilustrațiile mele mă refer. Niciodată nu pot să știu care carte va prinde la public, la critici. Mai dragă și aproape de suflet îmi este colecția “Povești pentru Dănuț” a Stelei Popa, în special cartea aparută recent, “Sofia Păpădia”. Nu-mi pot explica de ce. Îmi creează o stare de bine această colaborare a noastră… Mă inspiră textele ei.
Atunci când citesc un manuscris, nu o iau cu începutul. Aleg mai întâi secvențe care îmi fac poftă sa lucrez. Încep să le dezvolt, iar pe parcurs pot să descopăr tot mai multe scene care îmi trezesc inspirația pentru a le da formă și culoare.
Tocmai voiam să te întreb dacă ai un scriitor contemporan preferat, creațiile căruia îți sunt mai aproape de suflet, pentru care ilustrezi sau ai ilustra cu o plăcere deosebită.
Da, iată că mi s-a îndeplinit dorința de a lucra la colecția Stelei Popa. A fost un gând de câteva secunde: “Ce frumos ar fi…” Cred că puterea gândului a funcționat.
Acum lucrez cu o deosebită plăcere alături de tânăra și talentata poetă Aurelia Borzin. Este prima ei carte pentru copii, dar cu siguranță nu ultima.
Am mai avut o dorință, dar s-a îndeplinit mult mai târziu. Când era în viață Grigore Vieru, îmi doream foarte mult să-l cunosc și să-i ilustrez o carte. N-am reușit, din păcate, pe cand maestrul era în viață. Am avut totuși norocul după moartea poetului.
Atunci când cunoști scriitorul ca om îi ințelegi opera altfel. De exemplu, când am citit pentru prima data versurile lui Arcadie Suceveanu nu prea le înțelegem. Abia după ce l-am cunoscut și am discutat mi-a fost mult mai ușor să lucrez. În fiecare vers vedeam câte o imagine. După prima noastră colaborare (“ȘTIUca la școală” – de altfel, chiar prima mea carte ilustrată, debutul meu) au urmat alte cel puțin 10 volume. Suceveanu este autorul celor mai multe cărți ilustrate de mine.
Apropo de colaborarea cu domnul Suceveanu. Ilustrațiile cărții “În cămașă de cireașă” ți-au adus Premiul «H.C. Andersen», oferit de IBBY, cea mai înaltă distincție internațională în domeniul cărților pentru copii. Ce înseamnă acest premiu pentru tine?
Mă simt onorată. Simt că am o respondabilitate mare, că am încă foarte mult de lucru. Acest premiu îmi dă un impuls. Vreau să dau și mai mult. Țin s-o menționez aici pe Eugenia Bejan, directorul executiv al Bibliotecii Naționale pentru Copii Ion Creangă. Datorită ei dosarul meu a ajuns în fața juriului de la IBBY și îi mulțumesc pentru aceasta. Ea este la curent cu tot ce ține de cartea pentru copii. Eugenia Bejan are grijă de toți autorii și ilustratorii. Are grijă să ne informeze despre toate concursurile, se implică mult în promovarea noastră. Ne adună, ne invită la toate evenimentele ce țin de cartea pentru copii.
Am văzut că acest premiu ți-a oferit mai multă celebritate. Jurnaliștii te-au asaltat cu interviuri. Aș vrea să ne oprim puțin la acest aspect plăcut, dar care trezește și semne de întebare. De ce ilustratorii noștri, foarte buni, sunt cunoscuți atât de puțin sau chiar deloc? Este vina cititorului, pe care nu-l interesează cine a ilustrat cartea, a editurilor pentru puțina promovare, a presei, receptivă doar la subiecte ce îi asigură rating?
Unii sunt foarte cunoscuți în afară. Avem ilustratori foarte buni, pe care cititorul nostru nu-i cunoaște, dar care lucrează pentru edituri foarte importante din toată lumea. Vorbesc aici în special despre Violeta Dabija, Leonid Gamarț, Aliona Bereghici, Carolina Rabei (o tânără ilustratoare cu studii în Marea Britanie). Este o latură dureroasă. Ilustratorii, dar și traducătorii ramân în umbră la noi… De exemplu, Victoria Rață și Olga Cazacu au zeci de cărți ilustrate în Moldova. Dar oare câți dintre cititorii moldoveni le cunosc? E o problemă de educație. Copiii, de mici, dacă nu sunt familiarizați cu numele ilustratorului, alături de cel al autorului, nu au cum să înțeleagă importanța acestuia. La grădinițe, școli se organizează întâlniri cu scriitorii, nu și cu ilustratorii. În străinătate, la orice întâlnire cu cititorii, la orice lansare de carte, alături de autor este obligatoriu ilustratorul și ambii oferă autografe. Dacă un copil este educat în acest spirit, atunci când va ajunge un cititor adult va avea obișnuința de a se informa și va ști că o carte nu poate exista doar cu autorul textului. Aceeași problemă e valabilă și pentru traducător.
În al doilea rând, pentru a educa cititorul nu trebuie să facem cărți ieftine. Din păcate, la noi se fac economii din contul ilustrației (calitatea hârtiei, a coperții ) și astfel cartea pierde în ansamblu din calitate.
Cum îți vezi acum primele lucrări? Dacă ar fi să le concepi din nou, ai schimba ceva, ai face retușuri?
Unele le-aș lăsa. Dar pe cele mai multe le-aș schimba în totalitate, le-aș face de la zero.
Cum vezi cărțile pentru copii editate în ultimii ani la editurile din Moldova? Sunt schimbări mari în materie de grafică? De altfel, există diferențe de stil între cărțile noastre și cele din străinătate? Sau între cărțile din spațiul postsovietic și cele din Occident?
Diferă foarte mult. Mă bucur că tinerii de acum au posibilitatea să studieze în țările europene. Ei lucrează total diferit. Este foarte bine că putem aduce cărți bune din afară, pe care le traducem și păstrăm ilustrațiile. Dar nu sunt ale noastre totuși. Cum spuneam, avem ilustartori foarte buni, dar ei lucrează pentru edituri străine, din păcate. În Moldova sunt plătiți foarte prost, acesta e motivul principal. Și nici nu avem pus la punct un sistem. Iustratorii străini lucrează cu agenții. Fiecare are un agent, care este intermediar între el și editură. Ei muncesc foarte mult, dar au o siguranță financiară, care îi motivează. În România, de exemplu, există un club al ilustratorilor, care îi promovează. În ultimii ani au apărut foarte mulți tineri talentați, care stiu să se promoveze. Asociația pentru Performanță și Cultură a inițiat un proiect foarte interesant, care promovează ilustratorii din România și din Republica Moldova – concursul “Cele mai frumoase cărți din România”. Se cultivă și la ei importanța ilustrației de carte, obișnuința de a-l plasa pe ilustrator la același rang cu al autorul, de a-i vedea cot la cot. Noi rămânem în urmă la acest capitol.
Te-ai specializat în segmentul cărții pentru copii. Ai ilustrat vreun volum pentru cititorii mai mari?
Nu am avut ocazia.
Dar ți-ar plăcea?
Ar fi o nouă provocare pentru mine. Deși cititorii adulți nu au nevoie de multă ilustrație, mi-ar plăcea să fac câteva pagini de grafică. Sau o copertă pentru o carte bună.
Stela, îți mulțumesc pentru acest interviu. Îți doresc proiecte cât mai multe și cât mai frumoase!
Fulga Poiată
