022 74 93 18 068371117
info@edituraprut.md
empty
Categories
- Atlases
- Carte educativă
- Carte-jucărie
- Carte 3D
- Cărți cu autocolante
- Interactive books
- Cărţi cu sunete
- Coloring books
- Cărți de Crăciun
- Cărți cu tematică pascală
- Critică şi istorie literară
- Dictionaries
- Encyclopedias
- Jocuri
- School books and auxiliaries
- Poems
- Stories
- Prose
- Teatru
- Culegeri folclorice
- Interviuri
- Young Adult
- Istorie
- Roman
- Ficțiune
- Aforisme
- Biografii, Memorii, Jurnale
- Albume
- Muzică
- Poezii
Toate
Știrile editurii
Concursuri
Autori, ilustratori
04 Feb 2016
Iulian Filip, un prieten fidel al copiilor
Este cunoscut ca un artist polivalent: al cuvântului, al creionului și al penelului. Este poet, prozator, dramaturg, folclorist și grafician, unul dintre cei mai productivi oameni de cultură contemporani. Își dedică cea mai mare parte a creației copiilor, intrând cu ușurință în rândul scriitorilor preferați de aceștia. Cu un șarm deosebit, are mare priză la micii cititori. Iată, mai jos, mici curiozități, aflate de la maestrul Iulian Filip.
Domnule Iulian Filip, probabil, primele dumneavoastră încercări de a scrie versuri au avut loc la o vârstă fragedă. Când ați compus prima poezie? Care este povestea ei?
Iulian Filip: Am memorizat prima „developare” publică a poeziei mele în clasa a șaptea… S-au apropiat de mine șase colegi de clasă, șase băieți, care mi-au solicitat să scriu o poezie despre o colegă de a noastră. Înțeleg că băieții știau că scriu versuri și pricepeau (deja!) ce fete pot inspira un poet… M-am concentrat mai atent să înțeleg ce prezintă mai deosebit obiectul eventualei mele poezii și… am devenit cel de al șaptelea admirator al fetei deosebite. Atât de deosebite, încât îmi ieșea o poezie pe două foi duble… Se vede că executam comanda colegială la lecții, căci am fost surprins de către învățătorul de limbă și literatură. Uluitor, nu m-a certat că mă ocup cu altceva la lecțiile dumnealui. A manifestat interes: ale cui sunt versurile? Când am recunoscut, m-a invitat la următoarea ședință a cenaclului literar din școală (despre existența căruia nu știam)… Am venit cu mult înainte de ora stabilită – emoții de debutant… Apoi a venit învățătorul Gheorghe Popovici și mi-a sugerat să trec în ultima bancă și să nu zic nimic până când nu mă va prezenta… Ce mai prezentare în fața vlăjganilor din clasele mari! Mai întâi a citit încet toată poezia mea lungă, apoi i-a întrebat pe cenacliștii Sofiei: cui credeți că aparțin versurile? Doamne, cum îmi mai creșteau urechile când aceștia presupuneau că-s ale lui Deleanu, Zadnipru, Meniuc!… De acolo a pornit totul, de la cenaclu am început să bag de seamă ce mi se întâmplă cu cuvintele.
Unui copil-poet cu siguranță îi place să citească. Dumneavoastră ce cărți citeați în copilărie? Aveați un autor preferat?
Iu. F.: Citeam cu… sacii, dar am realizat că nu toate cărțile sunt de aceeași valoare când am citit Prinț și cerșetor de Mark Twain. De la „accidentul” cu poezia mea din clasa a șaptea relația cu cărțile de poezie era una specială – urmam în paralel încă o școală, cea consacrată doar poeziei, doar cuvintelor pline din aceste limbaje. Din păcate, nu am dat în anii de școală peste un ghid – dintre bibliotecari ori învățători – care să-mi urgenteze ajungerea la marea poezie română (încă nu ni se permitea… să fim români) și la cea universală, dar când am ajuns la poezia lui Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Nicolae Labiș, Nichita Stănescu, Grigore Vieru, Rabindranat Tagore, am înțeles mai limpede ce înseamnă poezia și ce mi se întâmplă.
Referindu-ne la Iulian Filip scriitorul, cu siguranță este printre autorii preferați ai micilor cititori de astăzi. Este evidentă bucuria și curiozitatea acestora în cadrul întâlnirilor la care participați. Care sunt cele mai frecvente întrebări pe care vi le pun copiii?
Iu. F.: Cum am devenit poet și de ce? Cum eram când eram ca ei, copil? Splendide, banale, stereotipe întrebări, dar ele provoacă o cărărușă firească și comunicantă între autor și cititorul pornit să-l cunoască. De aici se ajunge la precizări despre lecturi, cenacluri, critici, din nou lecturi, bibliotecari, învățători deosebiți, care pricep poezia…
Ce stări trăiți atunci când sunteți asaltat de micii cititori pentru a le oferi autografe?
Iu. F.: O stare de comunicare și de… momeală a viitorilor cărturari să ajungă mai curând la o relație de calitate cu cartea valoroasă. Nu numai a mea, firește…
Povestiți-ne despre originala și artistica dumneavoastră semnătură. Ce simbolizează detaliile grafice pe care le conține?
Iu. F.: De obicei, nu o descifrez – doar niște sugestii ale Vărsătorului de mine… E ceva să mergi cu picioarele goale (numărați-mi degetele!) în arca plutitoare călăuzită și de o zburătoare!
Semnătura dvs. este doar una dintre operele grafice care vă aparțin. Aveți zeci de tablouri, cărți ilustrate chiar de dumneavoastră. Este un avantaj pentru un scriitor talentul de grafician/pictor? Sau cum se întrepătrund aceste două forme de artă?
Iu. F.: În centru rămâne poetul Iulian Filip, care are nevoie, uneori, de cuvinte, alteori are nevoie de linii și de culori, alteori poetul își spune poezia apelând la pian ori acordeon. Aceste componente ale creației mele coexistă pașnic, comunicând în cărți și în expoziții, în spectacole diferite. Cred că eu m-am debarasat la timp de o teamă stânjenitoare – nu mă mai tem să văd și să încerc ce mi-i drag să fac încă.
Vă mulțimim pentru acest interviu! Avem ușile deschise în fața dumneavoastră pentru noi colaborări, noi titluri de carte pentru micii, dar și marii cititori.
Fulga Poiată
04 Feb 2016
Iulian Filip, un prieten fidel al copiilor
Este cunoscut ca un artist polivalent: al cuvântului, al creionului și al penelului. Este poet, prozator, dramaturg, folclorist și grafician, unul dintre cei mai productivi oameni de cultură contemporani. Își dedică cea mai mare parte a creației copiilor, intrând cu ușurință în rândul scriitorilor preferați de aceștia. Cu un șarm deosebit, are mare priză la micii cititori. Iată, mai jos, mici curiozități, aflate de la maestrul Iulian Filip.Domnule Iulian Filip, probabil, primele dumneavoastră încercări de a scrie versuri au avut loc la o vârstă fragedă. Când ați compus prima poezie? Care este povestea ei?
Iulian Filip: Am memorizat prima „developare” publică a poeziei mele în clasa a șaptea… S-au apropiat de mine șase colegi de clasă, șase băieți, care mi-au solicitat să scriu o poezie despre o colegă de a noastră. Înțeleg că băieții știau că scriu versuri și pricepeau (deja!) ce fete pot inspira un poet… M-am concentrat mai atent să înțeleg ce prezintă mai deosebit obiectul eventualei mele poezii și… am devenit cel de al șaptelea admirator al fetei deosebite. Atât de deosebite, încât îmi ieșea o poezie pe două foi duble… Se vede că executam comanda colegială la lecții, căci am fost surprins de către învățătorul de limbă și literatură. Uluitor, nu m-a certat că mă ocup cu altceva la lecțiile dumnealui. A manifestat interes: ale cui sunt versurile? Când am recunoscut, m-a invitat la următoarea ședință a cenaclului literar din școală (despre existența căruia nu știam)… Am venit cu mult înainte de ora stabilită – emoții de debutant… Apoi a venit învățătorul Gheorghe Popovici și mi-a sugerat să trec în ultima bancă și să nu zic nimic până când nu mă va prezenta… Ce mai prezentare în fața vlăjganilor din clasele mari! Mai întâi a citit încet toată poezia mea lungă, apoi i-a întrebat pe cenacliștii Sofiei: cui credeți că aparțin versurile? Doamne, cum îmi mai creșteau urechile când aceștia presupuneau că-s ale lui Deleanu, Zadnipru, Meniuc!… De acolo a pornit totul, de la cenaclu am început să bag de seamă ce mi se întâmplă cu cuvintele.
Unui copil-poet cu siguranță îi place să citească. Dumneavoastră ce cărți citeați în copilărie? Aveați un autor preferat?
Iu. F.: Citeam cu… sacii, dar am realizat că nu toate cărțile sunt de aceeași valoare când am citit Prinț și cerșetor de Mark Twain. De la „accidentul” cu poezia mea din clasa a șaptea relația cu cărțile de poezie era una specială – urmam în paralel încă o școală, cea consacrată doar poeziei, doar cuvintelor pline din aceste limbaje. Din păcate, nu am dat în anii de școală peste un ghid – dintre bibliotecari ori învățători – care să-mi urgenteze ajungerea la marea poezie română (încă nu ni se permitea… să fim români) și la cea universală, dar când am ajuns la poezia lui Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Nicolae Labiș, Nichita Stănescu, Grigore Vieru, Rabindranat Tagore, am înțeles mai limpede ce înseamnă poezia și ce mi se întâmplă.
Referindu-ne la Iulian Filip scriitorul, cu siguranță este printre autorii preferați ai micilor cititori de astăzi. Este evidentă bucuria și curiozitatea acestora în cadrul întâlnirilor la care participați. Care sunt cele mai frecvente întrebări pe care vi le pun copiii?
Iu. F.: Cum am devenit poet și de ce? Cum eram când eram ca ei, copil? Splendide, banale, stereotipe întrebări, dar ele provoacă o cărărușă firească și comunicantă între autor și cititorul pornit să-l cunoască. De aici se ajunge la precizări despre lecturi, cenacluri, critici, din nou lecturi, bibliotecari, învățători deosebiți, care pricep poezia…
Ce stări trăiți atunci când sunteți asaltat de micii cititori pentru a le oferi autografe?
Iu. F.: O stare de comunicare și de… momeală a viitorilor cărturari să ajungă mai curând la o relație de calitate cu cartea valoroasă. Nu numai a mea, firește…
Povestiți-ne despre originala și artistica dumneavoastră semnătură. Ce simbolizează detaliile grafice pe care le conține?
Iu. F.: De obicei, nu o descifrez – doar niște sugestii ale Vărsătorului de mine… E ceva să mergi cu picioarele goale (numărați-mi degetele!) în arca plutitoare călăuzită și de o zburătoare!
Semnătura dvs. este doar una dintre operele grafice care vă aparțin. Aveți zeci de tablouri, cărți ilustrate chiar de dumneavoastră. Este un avantaj pentru un scriitor talentul de grafician/pictor? Sau cum se întrepătrund aceste două forme de artă?
Iu. F.: În centru rămâne poetul Iulian Filip, care are nevoie, uneori, de cuvinte, alteori are nevoie de linii și de culori, alteori poetul își spune poezia apelând la pian ori acordeon. Aceste componente ale creației mele coexistă pașnic, comunicând în cărți și în expoziții, în spectacole diferite. Cred că eu m-am debarasat la timp de o teamă stânjenitoare – nu mă mai tem să văd și să încerc ce mi-i drag să fac încă.
Vă mulțimim pentru acest interviu! Avem ușile deschise în fața dumneavoastră pentru noi colaborări, noi titluri de carte pentru micii, dar și marii cititori.
Fulga Poiată
